marți, 8 martie 2011

Copiii cuminti - partea a II-a - Scoala

De o vreme incoace aud peste tot clisee despre cat de buna si necesara este scoala. Unul dintre argumentele principale este necesitatea deprinderii disciplinei.  Ultima discutie pe care am avut-o pe tema asta a atins o problema reala: copilul trebuie sa capete deprinderile necesare mai tarziu, in viata adulta, una dintre acestea fiind acceptarea unor anumite reguli impuse din exterior. Realitatea este ca cei mai multi dintre noi avem servicii care ne impun sa ramanem la program cel putin 8 ore, sa facem o munca relativ monotona, sa ascultam comenzile sefilor nostri. Pentru a deveni adulti adaptati social avem nevoie intr-adevar de o doza relativ mare de obedienta, este necesar sa acceptam anumite compromisuri. Avem nevoie... noi? sau societatea? sau... ?

 De ce i-ar fi benefica unui copil de 7 ani obligativitatea de a sta nemiscat in banca? De fapt... nu ii este. Invatatoarei ii este mai simplu sa predea unor copii care stau linistiti in banci. Dar e o diferenta imensa intre un copil care asculta cu gura cascata ceva care-l intereseaza si un copil care dormiteaza plictisit in banca.  Povesteste Constantin Noica in al sau Jurnal filosofic: "Imi amintesc de o zi, la doisprezece ani, în care ne-am adunat mai mulţi copii în jurul unui văr mai mare, care pretindea că începuse să cunoască (ce absurdă expresie!) viaţa. N-am întîlnit niciodată mai tîrziu atita încordare si sete de a şti. Totul era suspendat în inimile noastre „cum este?", iar de pe buzele aceluia aşteptam să se desprindă un adevăr vital. [...]Poate să fie trivial şi de prost gust ce spun acum. Dar e inutil să fim filistini si moralişti. E un fapt că nici un profesor nu mi-a trezit o sete de a şti, de o asemenea intensitate — iar ea trebuie deşteptată în discipol."

Am avut - in cei 19 ani de scoala pe care i-am facut - cel mult 10 profesori care acceptau dialogul real cu clasa. Si numai o profesoara ale carei ore erau permanent "tulburate" de discutii aprinse - in care ea era mai degraba mediator. Cu siguranta nu eram cuminti la orele de romana. Dar atunci cand profesoara ne vorbea aveam acea curiozitate despre care povesteste Noica; erau lectii despre viata, lectii "vii", frumoase. Evident, nu toti erau interesati de materia respectiva. Dar cred ca pentru toti a fost o experienta memorabila intr-un fel sau altul. Incercand sa o gasesc pe internet pe doamna profesoara am dat peste un interviu cu fosta mea colega de banca din liceu (acum jurnalista de succes) care spune ca profesorul care a influentat-o cel mai mult a fost... profesoara de romana din liceu... Ma intreb de ce?!

Un adult care sta 8 ore la serviciu se presupune ca are acolo o activitate motivanta. El are un scop, a facut o alegere in cunostinta de cauza. Daca acea alegere nu il multumeste are, cel putin, posibilitatea de a isi schimba locul de munca sau chiar meseria. Sau de a incepe o activitate pe cont propriu.

De ce este necesar ca adultii sa fie obedienti si disciplinati la serviciu? Cunosc pe cineva care a  fost intr-o vreme sef de laborator intr-un institut de cercetare. Era insa un sef atipic: oamenii lui veneau la munca atunci cand doreau si plecau atunci cand doreau, singura conditie era ca fiecare sa-si faca treaba corespunzator. Atmosfera era relaxata, oamenii munceau cu placere, laboratorul mergea, in ciuda evidentei lipse de disciplina. Fara indoiala, exista si domenii in care nu se poate munci astfel. Dar cei care doresc sa lucreze in domeniile respective sunt oameni care isi asuma acea disciplina, o accepta ca pe o necesitate a muncii lor. In foarte multe cazuri disciplina exista mai degraba pentru a le usura treaba celor care conduc decat pentru a-i ajuta in vreun fel pe cei care sunt condusi. Cu alte cuvinte e una dintre formele de manipulare.

Un copil care sta la scoala 4 sau mai multe ore pe zi nu are de ales. Va merge acasa, unde e obligat sa faca in continuare lectii. Unele dintre acele informatii il intereseaza si le va invata cu placere. Altele ii sunt complet indiferente sau chiar antipatice. Va fi obligat sa le invete si pe acelea, pentru ca "asa trebuie", pierzand din timpul pe care l-ar putea dedica jocului.  Doamne - fereste ca un copil sa se joace fara sa-si fi facut temele! "Cumintenia" in context scolar este in cele mai multe cazuri echivalenta cu obedienta. Desigur, acelasi lucru e valabil cel mai adesea si pentru contextul familial. Parintii isi doresc copii care asculta neconditionat ceea ce li se spune, nu copii care inteleg motivatia parintelui si accepta sa colaboreze.

Disciplina care ne este intr-adevar utila nu inseamna obligatoriu respectarea unei forme rigide. Inseamna asumarea - constienta si voluntara - a unor rigori necesare pentru a-ti urma interesele si a-ti face bine treaba, oricare ar fi aceea. Singurii indivizi care sunt multumiti de munca lor sunt aceia care accepta disciplina de la serviciu ca pe un pas in realizarea scopului pe care si l-au propus. Cei carora li se impun niste reguli pe care nu le percep ca fiind necesare vor fi invariabil nemultumiti, se vor simti nedreptatiti si frustrati. Pentru mine disciplina a venit ca o consecinta naturala a activitatii mele, anii de scoala nu au reusit decat sa ma faca sa detest restrictiile absurde. In momentul in care disciplina mi-a fost cu adevarat necesara am adoptat-o fara sa o mai contest.

Probabil exista multe moduri de a-ti insusi disciplina, scoala este unul dintre ele. Nu obligatoriu singurul. Nu obligatoriu cel mai bun. Cred ca depinde de noi ce alegem sa invete copiii nostri. Eu mi-as dori doar sa invete cu placere si cu drag lucruri care sa-l intereseze.




P.S.  Si tot Noica zicea: "Visez o scoala in care sa nu se predea, la drept vorbind, nimic. Sa traiesti linistit si cuviincios, intr-o margine de cetate, iar oamenii tineri, cativa oameni tineri ai lumii, sa vina acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Caci totul si toti le dau lectii. Totul trebuie invatat din afara si pe dinafara, iar singurul lucru care le e ingaduit din cand in cand e sa puna intrebari."