miercuri, 18 iulie 2012

Camera cu jucarii

Inainte de a fi mamica mi-am promis solemn ca nu voi cadea in capcana societatii de consum si nu-i voi cumpara copilului meu excesiv de multe jucarii. Acum ma uit la dulapurile pline cu jucarii, la sacii de jucarii de pe balcon si ma intreb ce s-a intamplat...

Cred ca la inceput a fost doar dorinta si placerea de a darui. Mi-era drag sa-i dau orice imi statea in putinta. Dupa o vreme a intervenit obiceiul de a darui. Iar dupa inca o vreme m-am simtit ca in acea poveste in care o fetita care avea o floare fermecata ii cere florii toate jucariile din lume. Si abia cand incep sa apara jucarii de peste tot si orasul e sufocat de ele intelege ce a cerut.

Iar copilul a inteles ceva din toate astea. A inteles ca e "dreptul" lui sa primeasca. Sa primeasca mereu alte si alte obiecte, sa primeasca portia mai mare de prajitura, sa primeasca tot timpul atentie... Acum ma straduiesc sa corectez ce a invatat. Si nu reusesc decat partial. Ma straduiesc sa-l invat placerea de a darui la randul lui. Poate cand va mai creste?! 

Un comentariu:

  1. Sa stii ca si eu ma straduiesc in acest sens. Cred ca o sa iasa, cu exercitiu si cu model. Pe alocuri chiar iese, si ce ma bucur cand vine ea cu ideea de a imparti sau a darui...wow! Doar ca trebuie rabdare, consecventa...stii tu :)

    RăspundețiȘtergere