miercuri, 5 decembrie 2012

Cenusareasa se oftica

"Formulati o propozitie formata din trei cuvinte."
"Cenusareasa se oftica."
"Dar tu stii ce inseamna se oftica?"
"Nu"

Cam asa a decurs dialogul dintre invatatoare si fiu-meu intr-o frumoasa zi de toamna.

Pentru ca acum nu mai vorbesc doar din teorie si din amintiri din copilarie, am vrut sa fiu impartiala si sa povestesc putin despre experienta noastra cu scoala.
A trecut deja o vreme de cand a inceput scoala, de cand diminetile nu mai sunt de rasfat in pat si zilele se desfasoara in jurul noului program al vietatii mici si simpatice.Spre usurarea mea a acceptat destul de usor scoala, chiar daca mai spune uneori ca vrea sa stea acasa. Merge acolo cu o bucurie la care nu ma asteptam, dupa incercarile horror de a-l da la gradinita.
Are un coleg de banca cu care s-a imprietenit, care a fost in vizita la noi cu care se joaca o gramada (inclusiv in clasa). Par croiti pe acelasi calapod, e o relatie care promite! Ma bucur atat de tare, are destul de putini prieteni cu care sa reusim sa ne vedem des si faptul ca se intalneste cu R. zilnic pare sa-l multumeasca destul de tare (oare cum sa-i marturisesc invatatoarei ca eu sunt fericita ca se joaca cu R. in ore???).

Nu a devenit conformist dar tinde sa devina mai disciplinat si asta ii prieste.Avem noroc cu invatatoarea care nu-i streseaza prea tare cu temele iar in clasa ii mai lasa sa deseneze cand se plictisesc.Programul mi se pare destul de relaxat deocamdata, cu toate acestea e un pic cam mult pentru el.


Mi-e putin jena de invatatoare. E o tipa faina si evident bine intentionata, deschisa la minte si care ii invata multe lucruri pe care eu nu le stiu. Dar sunt printre ele si lucruri de care nu are cu adevarat nevoie sau lucruri pe care le stie deja de mult. Si am uneori sentimentul pe care l-am avut cand micul avea 8 luni si invatase sa stea in picioare fara ajutor. Iar pediatra, venind sa-l vada, mi-a zis: nu-l lasati, o sa-si strice coloana! Cum as fi putut sa nu-l las daca el facea asta fara nici un ajutor?
La fel e si cu scoala. In unele privinte e sub nivelul altor copii (la scris, mai ales) iar in altele e mult peste. Sa nu-l las sa invete mai mult de teama sa nu se plictiseasca la scoala? De fapt oricum se plictiseste la scoala, in multe momente. Si nu are nici o jena sa o spuna, cu voce tare, in timpul orei...
Desi nu are teme multe sau grele, e clar ca il obosesc si il scot din ritmul lui. Vine acasa si adesea se aseaza sa citeasca ceva (povesti, in general, dar uneori citeste despre animale, despre fenomene meteo) iar apoi trebuie sa se intrerupa ca sa scrie 1+2=3 sau sa citeasca cuvinte despartite in silabe si propozitii stupide. E un contrast aproape caraghios. Pe de alta parte la scris are asa de mari dificultati incat e evident ca e inca prea devreme pentru el sa invete sa scrie de mana...
Cred ca principala problema (pe care sistemul nu o poate rezolva) e ca fiecare copil are ritmul lui de invatare si interesele lui si nu e firesc nici sa-l fortezi sa invete ceva pentru care nu e inca pregatit nici sa-l impiedici sa invete lucrurile de care e pasionat doar pentru a nu se plictisi in clasa. Sunt tare curioasa cum va fi mai tarziu... Deocamdata ma bucur mult ca invatatoarea pe care o are e suficient de toleranta incat sa nu-l inhibe si suficient de ferma incat sa poata face ceva cu el...

M-am prapadit de ras (in sinea mea) cand mi-a povestit invatatoarea ca el si colegul lui de banca nu-s atenti la ore si le-a promis ca-i muta in banci diferite daca nu se corecteaza. Iar cei 2 muschetari s-au ridicat amandoi si au amenintat ca ei nu mai invata nimic daca-i muta! Oare cum sa-i explic doamnei invatatoare ca una dintre principalele atractii la scoala sunt tocmai acele momente de "neatentie" la ore in care stabilesti un contact real cu un coleg sau in care doar visezi linistit in lumea ta. Si ca fara aceste momente scoala ar fi insuportabila? Banuiesc ca stie si ea asta, dar nu poate s-o recunoasca.

4 comentarii:

  1. Bineînțeles că știe și învățătoarea (doar ziceai că-i deschisă la minte). Baiu-i că mai știe și că majoritatea părinților așteaptă de la ea să nu tolereze așa ceva.

    Ce-aș face eu, să fiu în situația ta, ar fi să discut mai întâi cu pruncul propriu, și să-i explic că e okay să se joace-n timpul orelor atâta timp cât nu-i deranjează pe alții. Asta ar fi limita pe care nu cred că ar avea dreptul să o treacă.

    După care aş informa-o pe învățătoare despre „convenția” stabilită cu copilul. Dacă-i fuge mintea ar trebui să-nțeleagă că n-are sens să se streseze pe partea asta cu tine.

    O discuție mai delicată s-ar putea să fie cea cu părinții lui R. (colegul de bancă), pentru că nu-i deloc limpede ce fel de așteptări au ei de la experiența copilului lor în clasă.

    ---

    „Cred ca principala problema (pe care sistemul nu o poate rezolva) e ca fiecare copil are ritmul lui de invatare si interesele lui si nu e firesc nici sa-l fortezi sa invete ceva pentru care nu e inca pregatit nici sa-l impiedici sa invete lucrurile de care e pasionat doar pentru a nu se plictisi in clasa. Sunt tare curioasa cum va fi mai tarziu...”

    Dacă e foarte tolerant și adaptabil, o să se muleze el peste sistem. Dacă nu, va ajunge la contre și rebeliune.

    O altă problemă e testarea/notarea, care o să-i sape-ncet-ncet motivația de a-nvăța de plăcere și din pasiune, și o să-i insinueze tot mai mult ideea că studiatul are sens doar dacă are un premiu imediat la capătul lui (nota, felicitările terților).

    Ambele probleme (curriculum/ritm, testare/notare) sunt o consecință a modelului „bandă rulantă” folosit în educația de masă. Școala publică e-n continuare încremenită-n era industrială. Nu doar în România.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pentru acest articol minunat si pentru intreaga ta munca, iti inmanez premiul LIEBSTER! Iti multumesc pentru activitatea ta si iti ofer sansa sa dai la randul tau acest premiu. :) Regulile aici: http://mama-in-era-varsatorului.blogspot.ro/2013/02/am-primit-premiul-leibster.html

    RăspundețiȘtergere
  3. Acum am descoperit acest articol și m-am amuzat teribil. Parcă citeam despre mine și fetița mea anul trecut. Nici ea nu a mers la grădiniță. Și ea se plictisea la școală. Și pentru noi lecțiile erau un chin inutil. Aceeași problemă cu scrisul, dar nu și cu cititul sau cu matematica. :)
    Acum lucrurile stau altfel. Am avut noroc de o învățătoare deosebită. Fiica mea a învățat într-un final să scrie (foarte urât ce-i drept) și acum face compuneri de câte o jumătate de caiet. Cum spuneam învățătoarea este un pedagog extraordinar și o încurajează în această direcție. La matematică clasa lucrează din Gazeta Matematică ca activitate recreativă. Și le place. Deși teoretic fiica mea ”urăște” matematica Gazeta este altceva. Și fiind altceva bineînțeles că este o plăcere.

    RăspundețiȘtergere
  4. iar nu am mai intrat pe aici de o vesnicie, asa ca imi cer scuze ca raspund cu intarziere si pe fuga.

    Lui Augustin: din fericire invatatoarea e o tipa inteligenta si capabila sa se muleze pe reactia copilului. dar e clar ca nu poate sa accepte orice fel de comportamente si cred ca nici nu mi-as dori sa o faca, in momentul in care mergi intr-un loc iti asumi rigorile acelui loc sau incerci sa le schimbi in mod democratic, prin discutii deschise, nu tulburand pur si simplu linistea celorlalti.

    Intre timp s-a mutat singur din banca, dar a ramas prieten la fel de bun cu R. pe colega de banca actuala abia daca stie cum o cheama!!!

    fiu-meu a trecut prin perioade de rebeliune si perioade de acalmie. nu-l doresc submisiv, dar vreau sa inteleaga ca fiecare grup social are regulile lui si integrarea in grup presupune si respectarea acelor reguli.


    Pentru Mama in Era Varsatorului: multumesc de apreciere si de premiu. ma voi stradui sa respund la interbarile de acolo si sa dau premiul mai departe :)

    Pentru copilulinoras: ma bucur ca ati trecut de perioadele dificile ale clasei intai (fiecare varsta are dificultatile ei, dar parca inceputurile sunt mai grele). din punctul meu de vedere, desi scoala nu e mediul ideal pentru un copil, calitatea profesorilor de acolo poate sa schimbe dramatic lucrul asta in bine sau in rau. si cred ca ati avut noroc daca invatatoarea a ajutat-o sa isi depaseasca rezistentele.
    vad si la noi ca e atasat de invatatoare si o place, ma bucura foarte tare lucrul asta pentru ca fara asta nu cred ca ar fi mers...

    RăspundețiȘtergere